Unde sunt careurile de alta data?

“Have ever woken up in the morning? It’s horrible. The sun’s in the wrong place!” -Anger Management ep. 9

Vine o zi când tot bioritmul tău leneș și ascultător, care te lasă în somn liniștit până la 9-10 dimineața, va fi terorizat de acum înainte de o pustioaca răsfățată cu dinți încă de lapte, posesoare a celor șapte ani de acasă și de grădiniță. De azi, toate idealurile și speranțele mele de a considera alarma de la ceas, telefon, iPad și orice altă drăcovenie electronică cu țiuit, piuit, cotcodăcit, un accesoriu total inutil și fără sens, s-au rispit în neant.
Da, Alexia e în clasa I și începe programul de la ora 8. Ora 8 dimineață! De luni până vineri! 10 luni pe an! Adică pentru asta am fugit eu de orice job care m-ar fi silit să mă spăl pe dinți între două semafoare? Când aș fi moțăit cu capul pe tastatură visând la salteaua mea ortopedică? Să-i fac tartine cu unt și miere când cocoșii de la țara încă mai visează la găina vecinului? Să-i prind cosițele în cleme roz, să-i leg șireturile “conversilor” încălțați în cel mai bun caz corect, să ne aducem aminte pe drum că ar fi trebui să luăm și echipamentul de sport și ah! “azi e ziua lu’ doamna și n-am cumpărat flori” ? Să fugim nebuni pe scările școlii… “scuzați, am întârziat doar cinci minute”?

De ce,Doamne (scuzați…de ce, nevastă?) n-am găsit și noi o școală privată cu program decent …măcar de la 10 la 14, măcar pentru a evita traficul ăsta nenorocit când toți oamenii muncii forțează galbenul prinși între două mișcări angelice cu paharul de cafea între picioare vorbind la gene în timp ce-și rimelează aifonu? Nu te gândești că vântul, ploaia, gerul, râul, ramul, știrile de la ora 5, toate îți vor fi împotrivă atunci când isteric vei striga prin dormitoare: “e tarziiiiu, treziți-va! trebuie să mergem la scoaaaalaaa!”

Dar nu despre asta vroiam să scriu. Ba da! Deja sunt la a treia cafea plus câteva pahare de Cola Zero de încălzire…
Ok, după ani și ani, și ani și ani, și încă ceva, am retrăit prima zi de școală. Dar toate amintirile mele vagi s-au topit într-o realitate puțin haotică. Careurile în care eram aliniați doi câte doi, în spatele dascalului sobru și impunător s-au transformat acum într-un meleu rugbystic. Emoțiile părinților ce ne priveau admirativ de pe margine sunt înlocuite azi de blitzurile celor 15 megapixeli și filmări cu tabletă “HD” . Discursul cald al directorului este întrerupt de apeluri dezarmante la “puțină liniște și respect”. Penarul meu chinezesc e rupt dintr-un film de epocă în fața ghiozdanelor “Louis Vutton”. Pleiada SUV-urilor și-a cerut astfel dreptul la epatare.
Am optat pentru o școală privată doar pentru a nu mă înjosi să întru în circuitul spăgilor denumite domestic “atenții pentru doa’na directoare” “fondul clasei” “hai să reparăm scaunele” ” meditații cu invatatoarea, profa de engleză și cheliosul de la sport” , pentru un “short after school” inclus în pachet, pentru masa de prânz, pentru cele 5 ore de engleză săptămânale (și 3 de turcă, azi am aflat 🙂 ) , pentru cluburile opționale, pentru o uniformă drăguță și multe altele, dar mi-e frică de inevitabila cursă a spiritului de turmă în care doar ultima fiță de smartphone contează.
Sper ca fii-mea să înțeleagă asta și, chiar dacă mi-a schimbat ora de băut cafeaua de acum înainte, îi doresc ani de școală geniali și memorabili.