Una din prioritatile declarate ale parlamentului si a Ministerului Finantelor Publice este rescrierea Codului Fiscal, o lege atat de des modificata incat ne-ar mai trebui in curand inca un alfabet pentru a putea sa-i dam coerenta si putinta de a mai adauga paragrafe. Articolele din lege abunda in capitole si aliniate desprinse parca din tratate de matematica:
– Capitolul IV, abrogat, a renascut in Capitolul IV^1 si se pregateste sa apara si Capitolul IV^2;
– Capitolul IX^2 (il citim “noua cu doi” 🙂 ) a ajuns in cuprinsul sau pana la articolul 296^32 (douasutenouzecisisasecutreizecisidoi)
– Orice modificare noua nu poate fi formulata decat in expresii de genul “La articolul 15 alineatul (1), după litera b1) se introduce o nouă literă, litera b2)….”
De aici si pana la fraze care se contrazic reciproc si din care nu mai intelegi nimic nu e decat un mic pas, la care adaugam pana si banale virgule puse intr-un paragraf care schimba fundamental intentia initiala a textului.
Sa-l rescrie, dar de ce ne-am grabi?. Oricum ritmul modificarilor pare copiat dupa marile case de moda, ce-si schimba colectia de haine in fiecare sezon si…dupa cum bate vantul.
Principiul fundamental pe care orice guvern cu o strategie fiscala predictibila ar trebui sa-l respecte, il gasim in Cod inca de la articolul 4:
ART. 4 Modificarea şi completarea Codului fiscal
(1) Prezentul cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.
(2) Orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege
Ar trebui sa-l abrogam definitiv. Niciodata, dar niciodata acest articol nu a fost respectat, indiferent de culoarea spectrului politic romanesc.
In virtutea acestui obicei balcanic, guvernul scoate din sertar noile modificari care cuprind impozitul forfetar, cu care doamna Grappini impreuna cu domnul Liviu Voinea ne ameninta inca de la inceputul anului.
Hoteluri, pensiuni, tabere, campinguri, restaurante, baruri, terase, service auto, toate vor plati un bir fix dupa formule parca desprinse din romanele lui Asimov. Au scapat wc-urile publice si florariile doar pentru ca probabil metrul de hartie igienica si firul de lalea sunt greu de cuantificat.
Nu stiu daca functionarii care si-au batut capul cu “taxa pe pat” sunt fani ai celebrului scriitor de romane science fiction, dar sigur sunt discipolii lui Einstein daca ne luam doar dupa exemple de calcul al impozitului, cum ar fi:
-impozit forfetar anual/unitate = k*(x + y*q)*z, pentru spatii locative sau
-impozit forfetar anual/unitate = 12*(s*A +z *A +t* A+m*A+v*A) pentru service auto
Paradoxal insa, suma rezultata din aceste complicate formule este considerabil mai mica decat ceea ce ar trebui sa plateasca in mod normal, prin inregistrarea legala si corecta a veniturilor, agentii economici care desfasoara acitvitatile mentionate.
Sa fim seriosi, un restaurant mare din centrul capitalei va plati un impozit nu mai mare de 5.000 euro/an, mai putin de 500 euro pe luna, iar un hotel de lux nu va depasi 100 euro/an pentru fiecare camera pusa la dispozitia turistului. O firma de contabilitate medie plateste in acest moment un impozit pe profit mai mare.
Da, va lovi in companiile aflate in faza recuperarii investitiilor sau care inregistreaza pierderi reale din exploatare, dar atunci cand ai adus finantari de milioane de euro pentru un hotel n-ar trebui sa te impiedici de un astfel de impozit fix. Iar daca restaurantul tau genereaza pierderi reale, ar trebui totusi sa te gandesti serios la o alta afacere.
In final insa, scopul declarat pentru introducerea un astfel de impozit este reducerii economiei gri. Cum mijloacele statului de combatere a evaziunii fiscale sunt limitate ca forma si fond, singura idee salvatoare gasita si intotdeauna la indemana este taxarea fixa. Ce ne facem insa cu celelalte impozite directe si indirecte care practic aduc mult mai multi bani la bugetul de stat decat impozitul pe profit sau forfetar? Ce motivatie ar avea evazionistii de TVA sau contributii aferente salariilor sa le fiscalizeze si sa le plateasca? Intr-un intreg sezon estival, numarul lucratorilor de pe litoral care au contracte de munca este infim. Restaurantele ar trebui sa plateasca TVA pentru toata marja de 300-500% pe care o aplica serviciilor si marfurilor comercializate. Cum scoatem aceste sume pierdute la lumina?
design: Faizan Dawood
Se vorbeste intens de reforma profunda in administrare. O gasesc ades pomenita in articole pe teme financiare recente, la Moise Guran , Gabriel Sincu si alti analisti avizati. Problemele le stim cu totii, solutiile insa vin mai greu. Cum putem vorbi de o reforma atunci cand unul dintre cei mai importanti lideri ai puterii, domnul Mazare, primar al paradisului Mamaia, declara raspicat ca evaziunea este singura solutie de dezvoltare a turismului sau, cu atmosfera de Ibiza sau Saint Tropez? Ca va lupta aprig pentru ca hotelierii, carciumioarele, localnicii din Constanta sa stea linistiti si sa nu plateasca nimic, nici contributii de sanatate pe chiriile incasate, nici alte impozite care le-ar afecta “bunele practici comerciale”. Cum sa facem reforma cu aceeasi oameni care de douazeci de ani ne construiesc bugetul doar pe principiul “nu ajung banii, marim taxele” ca oricum doar fraierii platesc?
Un pariu pierdut sau nu, impozitul forfetar se adevereste singura solutie actuala a guvernului de a mai acoperi gaurile. Ca si TVA de 9% la paine, ca si TVA la incasare, ca si Legea privind exploatea aurului de la Rosia Montana, totul se bazeaza pe “hai sa vedem ce iese” si vom calcula dezastrele dupa. Asta daca nu ne razgandim maine.
