Cam asa arata prabusirea actiunilor companiei Gabriel Resources (initiatorii noii exploatari de la Rosia Montana) azi, la bursa din Toronto, dupa anuntul facut de prim ministru, deputatul, sotul si iubitor de raliuri Victor Ponta privind urgentarea procedurilor privind respingerea proiectului in Parlament. O scadere de 56,46% inseamna un colaps, iar raspunsul actionarilor nu se va lasa asteptat.
sursa: Bloomberg.com
De altfel, dupa o asemenea scadere, actiunile au fost imediat stopate de la tranzactionare.
Trecand pe exaltarea generala, pe care o impartasesc de altfel, nu pot sa nu observ amatorismul populist de care dau dovada cei care in definitiv, ar trebui sa aiba grija de finantele publice. Declaratiile de azi ne vor costa scump, foarte scump. A fost o intrecere de prost gust de e merge primul cu valul iscat de proteste, o gandire electorala proprie doar unor persoane meschine.
Cei de la Gabriel au acum inca o motivatie puternica si argumentata in a cere depagubiri importante. Desi sunt convins ca proiectul n-ar fi avut o finalitate la Rosia Montana, aceste antepronuntari si declaratii inaintea unei dezbateri in Senat si Camera Deputatilor vin ca o manusa la intentiile celor de la Gabriel Resources de a obtine compensatii pentru prejudiciile facute parca inadins de Victor Ponta. Si care vor fi platite, asa cum au fost platite si compensatii pentru Bechtel.
Si vom plati pentru greselile lor, si nu va exista niciodata un alt proiect in afara de cel minier la Rosia Montana pentru ca, nu-i asa, nu vor fi bani. Pentru ca din FanFest si like-uri pe Facebook nu vom reusi sa dam de mancare unei comunitati intregi.